Donație de costume populare, premii pentru câștigătorii concursului România Mea și întâlniri cu comunitatea românească în Serbia
Românii din Serbia au multe așteptări de la România și își doresc să păstreze limba română, despre care spun că este darul și moștenirea de la părinți, o comoară care nu trebuie uitată. Vor să își promoveze tradițiile și fac asta prin muzică și dans și printr-un grai frumos, care pentru noi, cei de acasă, pare diferit, dar în același timp atât de cunoscut. Îndârjirea cu care vorbesc despre trecutul lor și despre speranțele pe care le au pentru viitor ne arată că sunt hotărâți să se exprime și să arate cine sunt, români ca noi, doar că s-au născut peste hotare. Ne spun că nu pot face asta singuri.
Pentru a-i sprijini, o delegație a MRP s-a deplasat în teritoriu, la Vârșet și Glogoni în perioada 22-23 septembrie 2019. Aici, cu sprijinul Consulatului General al României la Vârșet, echipa ministerului a donat 30 de costume populare din zona Banatului către trei asociații, respectiv : Societatea Cultural Artistică „Luceafărul”- Vârșet, Căminul Cultural „3 octombrie”- Satu Nou și Societatea Cultural Artistică „Steaua” – Ovcea . Cu acest prilej, reprezentanții mediului asociativ ne-au spus despre nevoile lor și despre speranța că pe viitor vor exista fonduri de finanțare care să fie acordate exclusiv comunităților istorice, care au problematici foarte diferite de cele ale diasporei.
Ca parte a deplasării, a avut loc și premierea câștigătorilor concursului „România Mea”, o inițiativă a MRP derulată în cadrul Programului de Tabere „ARC”, ediția 2019. Astfel, 5 tinere din Serbia, din zone diferite, au fost recompensate cu premii simbolice și cu un premiu de suflet, un loc în tabăra ARC din anul 2020. Tinerele prezente la ceremonia de premiere, alături de coordonatorii de serie, ne-au mărturisit că Programul de Tabere îi unește și îi motivează să învețe limba română ca astfel să rămână aproape de România.
Deplasarea continuă cu o vizită la sediul redacției Libertatea din Pancevo și la Catedrala Ortodoxă Română Vârșet.
(Comunicat de presă MRP)