Ziua Europei
Șeful Delegației Uniunii Europene în Serbia, Excelența Sem Fabrizi a organizat o recepție oficială de Ziua Europei în Kombank Dvorana (Sala Kombank) din Belgrad.Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii şi unităţii în Europa. Sunt două date pentru sărbătorirea acestei zile: 5 mai pentru Consiliul Europei şi 9 mai pentru Uniunea European.Pentru UE, această zi este de asemenea cunoscută ca Ziua Schuman, comemorând declaraţia istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman. Ziua Consiliului Europei reflectă propria înfiinţare în 1949, în timp ce Uniunea Europeană celebrează data propunerii înfiinţării CECO în 1951. Ziua Europei este unul dintre simbolurile europene menite să promoveze unitatea în rândul europenilor.
Șeful Delegației UE a declarat că este recunoscută perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, în special a Serbiei. Fabrizi a reamintit Declarația Schuman, care a fost citită de ministrul francez de externe Robert Schuman în mai 1950, sugerând cooperarea dintre Germania și Franța în producția de oțel și cărbune. El a numit Declarație Schuman un concept simplu, dar revoluționar, care a transformat Europa înt-un continent unificat și sigur după două războaie mondiale.
Ziua de 9 mai marcheză Ziua victoriei asupra fascismului în cel de-al doilea război mondial, dar totodată reprezintă și Ziua Europei și este sărbătorită ca ziua înfintățrii UE.